NEVER
STOP
DANCING

NEVER
STOP
DANCING

VIZIUNE

Dansul în viziunea noastră reprezintă mai mult decât o formă de mișcare, acesta este sport, artă, mod de socializare, mod de relaxare și de exprimare a emoțiilor, cu alte cuvinte, un Stil de viață.
Clubul Exclusive și-a început activitatea în anul 2008, pornind cu pregătirea perechilor de copii, pentru performanță. Rezultatele nu au întârziat să apară ca urmare a entuziasmului și ambiției care ne caracterizează. Acum după mai bine de 10 ani de experiență în care am descoperit talente pe care le-am condus și le-am îndrumat spre performanță și am oferit cadrul adecvat pentru cei care doresc activități care să mențină mintea și corpul sănătos, am creat dansul marca Exclusive. Acesta reprezintă o modalitate de autodezvoltare și autoeducare pentru toți cei care ne trec pragul. Considerăm ca prin dăruire și atenția pe care o acordăm fiecărei persoane, oricine poate deveni dansator, indiferent de vârstă.

“There are shortcuts to happiness, and dancing is one of them.” – Vicki Baum

Știați că dansul

Florin Culda

A descoperit dansul la vârsta de 20 de ani din curiozitate, când a trecut de la karate, un sport de contact mai dur, la un sport mai elegant: dansul. În pereche, acesta transformându-se dintr-o pasiune, într-un un stil de viață. În paralel cu pregatirea perechilor pentru performanță, și cu activitatea de antrenorat s-a dezvoltat și ca arbitru avizat de către Federația Română de Dans Sportiv, petrecând majoritatea timpului într-un mediu elegant, plăcut, plin de provocări, unde orice persoană își poate gasi echilibrul.

Oana Veszi

Pasionată de dans încă de la o vârstă fragedă, se consideră o persoană echilibrată, sociabilă, îndrăgind compania copiilor, fiind de părere că aceștia sunt precum un “izvor de energie pozitivă și candoare.” A descoperit frumusețea dansului încă de la vârsta de 6 ani astfel rămânând de atunci în viața ei. Dansul s-a împletit într-un mod armonios cu domeniile pe care le-a studiat în scoală ca educator/învățător și absolventă de psihologie, acesta de asemenea contribuind la formarea ei ca antrenor în domeniul dansului dar și ca om în general.

PROFESIONIST

DETALII

PRO-AM

DETALII

AMATOR

DETALII

ACTIVITĂȚI

DETALII

Solicită o primă sedință gratuită

Programează telefonic prima ta sedință de dans!

Valabil atat pentru copii cât și pentru adulți, indiferent de vârstă.

CENTRUL
DE DANS

Centrul de Dans Exclusive oferă o gamă variată de servicii pentru toate vârstele și preferințele. Dansul este un limbaj universal și se adresează tuturor, atât celor care vor să îl practice la nivel de hobby cât și celor care își doresc să facă performanță. Credința noastră, a antrenorilor, este aceea că oricine își dorește cu adevărat să danseze poate realiza acest lucru, indiferent de vârsta sau nivelul de la care pornește. Munca în echipă este foarte importantă în acest sport, și ne putem mândri că împreună formăm o echipă puternică.

Pentru că ritmul de învățare al fiecăruia este diferit, cursurile noastre de dans au fost concepute pe grupe de vârstă și nivel de pregătire astfel încât să fie accesibile atât începătorilor cât și celor mai avansați. Procesul de formare începe la cursurile de inițiere pentru copii sau adulți și continuă prin cursurile de avansați până la nivelul grupelor de performanță.
TITLU EVENIMENT
Lorem ipsum dolor sit amet consectetur adipiscing elit dolor
Detalii

Previous
Next

ÎNSCRIE-TE ACUM

Instalează gratuit aplicația mobilă și înregistrează-te ca membru
pentru a beneficia de toate beneficiile oferite de Exclusive Dance.

Windows

MacOS